Cifrele care dau fiori! Ce se întâmplă cu taxele, pensiile și salariile? Răspunsul guvernatorului BNR

Must read



Cifrele care dau fiori! Ce se întâmplă cu taxele, pensiile și salariile? Răspunsul guvernatorului BNR

Mugur Isărescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă el consideră că în 2025 trebuie luate anumite măsuri dacă datoria depăşeşte 50% din PIB, iar o măsură ar putea fi îngheţarea salariilor. 

”Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a explicat Mugur Isărescu. 

El a mai fost întrebat cum crede că va impacta piaţa muncii o măsură precum deducerile din impozit pentru cei cu venituri mici. 

„Cred că mai degrabă e vorba de contribuţii. Impozitele pe muncă sunt 10%, unde să le mai reduci? Dar, în sfârşit, să vedem ce înseamnă aceste reduceri. În ceea ce privreşte contribuţiile, ştiţi bine că avem altă problemă, mulţi beneficiari, puţini contribuabili. Asta e, contribuţiile şi la sănătate şi la asigurări sociale.  Deci, iarăşi e o treabă grea. Guvernul actual şi guvernul viitor n-au în faţă sarcini uşoare”, a mai afirmat guvernatorul BNR.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

- Advertisement -spot_imgspot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_imgspot_img

Latest article