Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a furat un taxi de pe o stradă din Caransebeș. Hoțul, cetățean bulgar, a condus apoi zeci de kilometri, fără ca nimeni să se sesizeze. S-a dat singur de gol, când a oprit la o benzinărie să alimenteze cu carburant. Pentru că a avut probleme cu cardul și era extrem de agitat, angajații au sunat la Poliție, scrie Agerpres.
Incidentul a avut loc zilele acestea, în județul Caraș-Severin. Bărbatul, un cetățean bulgar în vârstă de 52 de ani, a văzut pe o stradă din oraș o mașină de taxi, cu cheile în contact. Fără să stea pe gânduri, a urcat la volan și s-a făcut nevăzut.
A condus mașina furată mai bine de 40 de kilometri, până în localitatea Domașnea. Acolo a oprit la o benzinărie pentru a alimenta cu carburant. Când a vrut să plătească, a avut o problemă cu cardul. A devenit extrem de agitat, fapt care le-a atras atenția angajaților, care au sunat la 112.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că mașina fusese furată, iar proprietarul de drept nici nu apucase să-și dea seama. Pentru fapta lui, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să ajungă în fața judecătorilor.
Editor : Izabela Zaharia
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com