Vero Căliman a spus în ce relații a rămas cu Mirela Retegan, după ce a decis să părăsească ”Gașca Zurli”.
Vero Căliman a făcut parte din cea mai iubită trupă de copii din România, Gașca Zurli, iar vestea că a decis să se despartă de acest proiect a surprins pe toată lumea, mai ales că decizia ei a venit după mai bine de un deceniu de când făcea parte din echipă.
Ceea ce a surprins și mai mult pe toată lumea a fost faptul că alături de Vero Căliman și-au semnat demisiile și Răzvan Marina, dar și Ionuț Varodi, alți 2 actori iubiți și apreciați de copii.
După demisiile pe bandă rulantă, aceștia au făcut dezvăluiri despre colaborarea cu Mirela Retegan, dar și despre ce s-a întâmplat, de fapt, pe parcursul acestei.
Așa se face că, mulți au fost curioși să afle care este relația lor din acest moment, iar Vero Căliman a fost extrem de sinceră și a dezvăluit că nu au mai vorbit de când a decis să demisioneze, însă este convinsă că și Mirelei Retegan i-a fost greu atunci când
a primit vestea, așa cum i-a fost și actriței.
„Suntem în relații de fost angajat și angajator. Zic eu… bune! Nu am mai vorbit sincer, de aceea nu vreau să spun nimic. Dânsa este foarte ocupată cu proiectele, iar eu sunt cu ale mele. Nu a fost ușor pentru mine și sunt sigură că nici pentru ea”, a dezvăluit Vero Căliman, în cadrul unei emisiuni TV.
Cât de greu i-a fost lui Vero Căliman să părăsească Gașca Zurli
De asemenea, Vero Căliman a dezvăluit faptul că, în ciuda aparențelor, pentru că acum este implicată în foarte multe proiecte, i-a fost extrem de greu să se despartă de trupa din care a făcut parte mai bine de un deceniu.
„Cu siguranță, evident! Orice om care se află într-o relație de orice natură, profesională, personală, atâta timp îi este greu. După această decizie, în continuare mă gândesc dacă e bine sau nu e bine, ce fac cu viața mea, dacă aleg potrivit”, a mai spus actrița.
Vero Căliman
[Sursa foto: Captură Video]
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com