Ultimele decizii ale MAI, după analizarea datelor din zonele cu risc de inundații

Must read


În cadrul unei
şedinţe organizate duminică la MAI, după actualizarea datelor din teren,
autorităţile au decis măsurile care vor fi adoptate în continuare pentru
contracarea efectelor ploilor torenţiale din ţară. Printre acestea, cea mai
radicală este evacuarea persoanelor din zonele de risc, adică din 23 de
localităţi din judeţul Galaţi.

Autorităţile rămân în alertă

Autorităţile rămân în alertă

În urmă cu puțin
timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o sedință de lucru
la care a participat viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin
Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al
IGSU, col. Florea Constantin, și alți reprezentanți din cadrul MAI. În urma
ședinței, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea
situației,
menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele
cu risc ridicat, precum și bunurile acestora.

Cea mai radicală
dintre aceste măsuri adoptate este evacuarea preventivă a persoanelor din
zonele de risc, din 23 de localități din județul Galați, respectiv Băneasa,
Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri,
Cudalbi, Cuza Vodă, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști,
Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor
Vladimirescu, Valea Mărului.

De asemenea,
continuă  executarea unor lucrări de
consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui,
în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor
de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada
anterioară;

Orice modificare
apărută în prognozele, avertizările, înștiințările și informările, privind
producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase trebuie
transmisă rapid către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor
specifice care se impun.

Alte măsuri preventive
sunt:

– menținerea în
stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru
asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și
mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;

– instituirea
permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de
fenomene hidrometeorologice periculoase;

– monitorizarea în
teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice
periculoase emise;

– activarea grupei
operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în
29 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF,
IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) și municipiul București aflate sub
avertizare cod portocaliu;

– dublarea
efectivelor la nivelul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență
aflate sub avertizare cod portocaliu și roșu;

– emiterea a două
mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul
avertizărilor hidrometeorologice la nivelul municipiului București și județul
Ilfov.

Mai multe
informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de
urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în
Situații de Urgență ( https://fiipregatit.ro ) și aplicația de mobil DSU care
poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

- Advertisement -spot_imgspot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_imgspot_img

Latest article