Niciun loc nu este sigur în Gaza

Must read



stiri romania

„Coşmarul din Gaza intră acum în al doilea an, unul atroce şi abominabil. A fost un an marcat de crize. Criză umanitară. Criza politică. Criză diplomatică. Şi o criză morală”, a declarat Antonio Guterres, citat de Al Jazeera.

Guterres a criticat uciderea jurnaliştilor şi a lucrătorilor umanitari şi a menţionat că i-a scris lui Netanyahu pentru a-şi „exprima îngrijorarea profundă” cu privire la proiectul de lege care ar putea împiedica UNRWA să opereze în Gaza.

„Marea majoritate a celor ucişi făceau parte din coloana vertebrală a operaţiunilor de ajutor umanitar din Gaza – UNRWA”, a spus el. „În mijlocul acestor tulburări, UNRWA este mai indispensabilă ca niciodată, de neînlocuit”. De asemenea, el a avertizat că „din punct de vedere operaţional, legislaţia ar putea provoca o lovitură devastatoare pentru răspunsul umanitar internaţional din Gaza”.

Guterres a „condamnat ferm” toate încălcările dreptului internaţional umanitar în Gaza şi a cerut din nou eliberarea captivilor deţinuţi de Hamas.

„Dreptul internaţional nu este ambiguu: civilii de pretutindeni trebuie respectaţi şi protejaţi, iar nevoile lor esenţiale trebuie satisfăcute, inclusiv prin asistenţă umanitară”, a spus el. „Niciun loc nu este sigur în Gaza şi nimeni nu este în siguranţă”.

În iulie, parlamentul israelian a dat aprobare preliminară unui proiect de lege care declară UNRWA o organizaţie teroristă şi propune întreruperea relaţiilor cu aceasta, Israelul acuzând-o că ar colabora cu Hamas, acuzaţie negată vehement de agenţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

- Advertisement -spot_imgspot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_imgspot_img

Latest article