Un influencer a admis că a primit sume uriașe de bani pentru un clip în care îndemna la vot alegătorii să pună ștampila pe Călin Georgescu.
Citește și: Șoșoacă, despre Călin Georgescu: “Are legături ciudate. E susținut de forțe străine. Fiți atenți!”
În stânga, jos, scrie foarte clar că e un parteneriat plătit. Video este AICI
Ulterior publicării acestui clip pro-Călin Georgescu, domnișoara de mai sus a revenit cu o postare în care a admis că a primit mulți bani pentru această postare. Ea spune că postarea s-a făcut nu direct de la Călin Georgescu, ci prin firma FameUP.
Ea spune în noul clip pe care îl puteți vedea AICI că „Noi influencerii care am făcut promovare pentru (Călin Georgescu n.red.)… Am fost plătiți de FameUp. Și am primit sume mari, nu 400 de lei cum ați auzit voi. Nu am fost plătiți de candidați”.
Citește și: Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Tânăra spune că textul le-a fost transmis și că ei doar au îndemnat oamenii să iasă la vot.
Am fost plătiți să iasă lumea la vot. Nu am fost plătiți să îndemnăm oamenii să voteze un candidat anume”.
Cine e firma FameUp prin care s-ar fi făcut plăți pentru promovarea lui Călin Georgescu?
Firma FameUp se bucură de o reputație bună, dovadă că patronul ei este promovat în Ziarul Financiar.
„Start-up-ul local FameUp, a dezvoltat o platformă cu acelaşi nume care permite utilizatorilor de Instagram şi TikTok cu minimum 500 de urmăritori să promoveze branduri ca influenceri şi să câştige bani”, se arată în prezentare.
Apoi i se dă cuvântul patronului:
„Anul trecut (2021) s-a pus accentul pe testarea şi dezvoltarea soluţiei tehnice şi pe consolidarea culturii organizaţionale. Anul 2022 va fi despre extinderea pe noi pieţe internaţionale şi oferirea de noi funcţionalităţi în aplicaţie. Anul acesta ne dorim să accelerăm creşterea şi să atacăm noi pieţe, în contextul unei evoluţii foarte dinamice a industriei de digital marketing”, a spus Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator al FameUp.
Călin Georgescu, clipuri de 6.000.000 vizualizări
De pe siteul companiei aflăm care este costul campaniilor pe piața din România. Unul foarte piperat. Detalii AICI
Pentru 20.000 de euro ai parte de 140 de influenceri în campanie și obții până la 1.600.000 de vizualizări.
Clipurile lui Călin Georgescu de pe TikTok depășesc 1.000.000 de vizualizări și ajung la 6.000.000 de vizualizări. El are sute de astfel de postări cu milioane de vizualizări fiecare.
Probabil bugetul de promovare ar ajunge la milioane de euro. Newsweek a descoperit, la o căutare care a durat câteva minute, 5 influenceri care au avut mesaje pro Călin Georgescu.
Citește și: Dovada că o postare pro-Călin Georgescu a fost plătită cu 2.000 lei pe Tik Tok. Banii, dați la negru
Newsweek a cerut un punct de vedere de la compania FameUP și îl va publica când îl va avea.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com